DIOR Diorskin Forever Flawless Perfection Fusion Wear Make-up SPF25

Pe langa serumul ONE Essential a carei descriere o gasiti aici, am ramas extrem de impresionata si de noul fond de ten – Diorskin Forever. Avand o parte din ingrediente in comun, va puteti imagina ca, folosite impreuna, cele doua produse dau rezultate incredibile.

Descrierea oficiala: mai mult decat un fond de ten, este o combinatie intre un produs de machiaj si ingrijire. Un fond de ten fluid ce contine agenti de hidratare, ingredienti pentru matifiere si extract de floare de nalba pentru a rafina textura pielii si a amplifica rezistenta machiajului. In timp, tenul devine uniform si mai catifelat.

Disponibilitate in doua texturi – o versiune fluida si o versiune compacta reincarcabila. Pentru varianta fluida exista 12 nuante, in timp ce pentru cea compacta exista 10 nuante.

Caracteristici:

  • grad de acoperire mediu spre ridicat.
  • finish semi-mat.
  • aspect natural, nepudrat.
  • nu incarca tenul si nu are efect de masca.
  • folosit zilnic, ajuta la tratarea imperfectiunilor si netezeste tenul.
  • factor de protectie solara 25

Ce mi-a placut la acest fond de ten este ca indeplineste toate promisiunile facute. Eu l-as recomanda persoanelor cu ten mixt sau gras-uleios, categoric il recomand persoanelor cu ten problematic, acneic, cu imperfectiuni. Nu l-as recomanda persoanelor cu ten uscat sau celor cu ten matur deoarece efectul de matifiere evidentiaza ridurile. Pentru aceste tipuri de ten, incercati mai bine Capture Totale (ten matur) sau Diorskin Nude.

M-a impresionat si rezistenta lui – daca in brosura promotionala este mentionat ca rezista intre 12 si 16 ore, eu l-am folosit zilnic, aplicat la 8-9 dimineata si pana seara la 11 nu am simtit nevoia de retus.

Ce mi-a placut cel mai mult insa, este aspectul final – cu adevarat arata ca o a doua piele. De obicei sunt reticenta cand aud astfel de descrieri, dar incercandu-l m-am convins. Si nu doar pe tenul meu, ci pe al atator alte persoane.

Feedback din partea clientelor care au testat acest fond de ten: persoanele cu tenul mai gras decat al meu au constatat un luciu discret in zona T dupa o zi de purtare, insa “nimic deranjant, care sa necesite neaparat retus”, iar o alta domnisoara extrem de spontana a spus ca “arata exact ca atunci cand dai cu pensula in Photoshop, curata tot” :)

Forever acopera extrem de bine tenul acneic, iata o demonstratie de before/after:

TIP: aplicati extrem de putin fond de ten si uniformizati bine cu ajutorul unei pensule sau chiar cu degetele. Avand o formula destul de consistenta, este suficienta o cantitate foarte mica de produs pentru acoperirea intregii fete. La o astfel de textura usor pudrata, este recomandata folosirea discreta oricum.

Pret: 220lei.

Cantitate: 30ml.

Articolul despre experienta la podiumul Dior poate fi gasit aici.