Am acceptat, pentru a doua oara, provocata celor de la Nuntasic.ro de a realiza un machiaj de mireasa cu produsele Deborah oferite de ei. Am avut la dispozitie un fond de ten, un concealer, un blush, o mascara, un kit si un creion pentru ochi, un ruj si un gloss. Am decis sa merg pe varianta de mireasa moderna, insa romantica si fresh in acelasi timp.
Iata ce varianta de machiaj am ales pentru a obtine acest efect aparent contradictoriu:
Fondul de ten folosit este 24 ORE Perfect – 03 Caramel Beige, concealer-ul este Age Reset – 3 Beige, iar ca pudra am folosit Newskin Compact Foundation with Mineral Oligoelements – 03.
Daca aveti cearcane pronuntate, ca mine, acest concealer nu va fi suficient pentru a le acoperi, mi s-a parut mai bun pentru hidratarea zonei de sub ochi si camuflarea ridurilor fine.
Fondul de ten compact folosit ca pudra m-a impresionat intr-un mod foarte placut, are o textura foarte catifelata si o nuanta extrem de versatila. Rezista foarte bine de-a lungul zilei, insa, daca aveti o nunta zbuciumata, tine-ti-l la indemana pentru retusuri Oglinda incorporata va va simplifica treaba!
Pentru ochi, quad-ul 02 So Brown mi-a placut foarte mult, nuantele calde de maro, auriu si bej sunt exact pe gustul meu – am intensificat linia genelor si pliul cu maro-ul cel mai inchis si caramiziul metalic, auriul pe pleoapa mobila si nuanta cea mai deschisa sub sprancene.
Creionul kohl negru 24 ORE Waterproof pe waterline pentru a intensifica machiajul ochilor.
La final, mascara neagra LashCreator Volume&Care – sincer, imi place cum “imbraca” genele, insa nu-mi place ca se intinde dupa cateva ore de purtare.
Blush-ul Spicy este absolut perfect! O nuanta medie de piersica mata, mai degraba pamantie decat roz, pe care am purtat-o zile in sir si am folosit-o si la machiajul altor persoane. Arata la fel de bine pe un ten deschis ca si pe unul mai masliniu, in functie de intensitatea dorita. Aspectul este foarte discret, pare o imbujorare naturala.
TIP: Ca iluminator deasupra pometilor, am folosit nuanta cea mai deschisa din quad-ul pentru ochi!
Rujul Milano Red l-am folosit fara creion de buze pentru ca am vrut un aspect fresh, dar totusi intr-o nuanta intensa. Avand deja ochii conturati si nedorind buze palide, l-am aplicat mai mult ca un stain ceva mai atent la detalii. Mai exact, a iesit ceva intre un ruj foarte atent studiat si un stain neglijent.
In realitate, nuanta rujului este ceva mai rece, insa aparatul meu modifica usor culorile cu subton albastru, le face mai calde. Milano Red este un mov rozaliu rece, o nuanta frumoasa de berries.
Iata si cateva poze de produs, ca sa va faceti o idee cat mai clara:
Daca ar fi sa recomand ceva din cele de mai sus, categoric blush-ul si rujul intra pe lista! Nici quad-ul de ochi nu este de lasat mai prejos, insa mare atentie ce primer folositi ca sa reziste intregii nopti. De asemenea, puteti opta pentru un spray pentru fixarea machiajului pe toata fata, pentru a asigura durabilitatea fondului de ten.
Sa aveti o nunta perfecta!